Indicaţii / Informaţii
În cazul în care aveţi nevoie de informaţii suplimentare, iată care ar fi paşii pe care trebuie să îi urmaţi atunci când mergeţi în Sfantul Munte Athos (o parte din ei sunt preluaţi din Ghidul Pelerinului):
Citiţi instrucţiunile de la adresa https://marturieathonita.ro/instructiuni-pelerini/.
Aici veţi găsi o listă cu mănăstiri care primesc închinători şi au posibilitatea să îi cazeze peste noapte (sunt trei pagini,
trebuie să apăsaţi butoanele în formă de săgeată situate după tabel pentru paginile următoare).
Pentru a vă asigura că aveţi cazare, sunaţi din timp şi întrebaţi-i pe Părinţii din acele Mănăstiri dacă au
posibilitatea să vă cazeze. Nu vă supăraţi dacă nu vi se răspunde la telefon; eventual reveniţi.
Pentru a vă informa despre mănăstiri, puteţi să accesaţi situl
http://www.munteleathos.com/ sau, şi mai util, puteţi descărca aplicaţia android
Sfântul Munte
Athos - Ghidul pelerinului în care veţi găsi lista tuturor mănăstirilor şi informaţii despre acestea.
În plus, aplicaţia este capabilă să detecteze poziţia dumneavoastră GPS şi să vă informeze care sunt
mănăstirile din zonă. Este foarte interesantă şi când mergeţi cu vaporul spre destinaţia
dumneavoastră şi vreţi să ştiţi pe lângă ce mănăstiri treceţi. Nu necesita conexiune la
Internet decât pentru descărcare.
Dacă doriţi să mergeţi şi la Schitul Sfântul Dimitrie-Lacu, atunci diamonitirionul (permisul de şedere în Sfântul Munte Athos) poate fi obţinut
completând formularul (sau formularele) din acest site. Diamonitirioanele sunt emise de către
Biroul de închinători din Salonic şi trebuie ca acesta să ştie din timp de intenţia dvs de a veni
în Munte (cu măcar 24 de ore înainte sau chiar de sâmbătă dimineaţa, dacă intenţionaţi să ajungeţi
luni). Deoarece biroul de închinători din Salonic nu permite înscrierea cu mai mult de 30 de zile
înainte de data intrării, formularul de înscriere este restricţionat la maxim o lună de la data curentă.
Personal am încercat să fac acest site-formular cât mai pe înţelesul tuturor, dar dacă nu vă descurcaţi,
iată paşii pe care trebuie să îi faceţi:
- Sunaţi la mănăstirile la care doriţi să înnoptaţi şi rezervaţi-va cazarea pentru serile în care doriţi să staţi la acele mănăstiri.
Atenție: Nu mergeți la mănăstirile sau schiturile din Sf. Munte Athos fără a avea rezervări la cazare! De cele mai multe ori nu veți fi primit din lipsă de spațiu.
-
Mergeţi pe pagina de înscriere a grupului şi acolo completaţi datele cerute. Toate informaţiile sunt
necesare: combinaţia dintre email şi telefon ne va permite să ştim cine sunteţi când veţi reveni pe site
pentru a vedea situaţia grupului (sau a grupurilor) dumneavoastră. Atunci când completaţi datele
referitoare la grup, aveţi mare grijă la data şi ora intrării (pentru că nu veţi putea să le mai modificaţi).
- După ce aţi înscris datele referitoare la grup, trebuie să întroduceţi informaţiile despre fiecare pelerin
din grupul dumneavoastră (chiar dacă nu este un grup ci sunteţi singur, tot ca un grup veţi fi tratat).
Pentru aceasta puteţi să mergeţi la cea de-a doua pagină – Grupurile mele. Aici veţi găsi toate grupurile
pe care le-aţi înregistrat şi în dreptul fiecărui pelerin din grup veţi găsi un link către o pagină de
editare a datelor acelui pelerin. Pentru a putea înscrie grupul trebuie să “scăpaţi” de toate semnele
de întrebare din acel grup. Numai după aceea veţi avea acces la butonul care vă permite finalizarea
înscrierii grupului. Nu facem nici un fel de verificare asupra datelor dumneavoastră din buletin/pasaport
din cauză că sunt unele ţări (de ex. Rep. Moldova) în care buletinele nu au formatul seriei şi numarului
similar cu a buletinelor din România. Dacă vă lipseşte seria la acest act, inseraţi un spaţiu in locul
respectiv.
- După ce aţi completat toate datele pelerinilor, înainte de a apăsa butonul de finalizare, asiguraţi-vă
că aţi completat totul corect. După apăsarea butonului de finalizare nu mai există posibilitatea de
modificare a informaţiilor. Nu introduceţi CNPul – numai seria şi numărul buletinului (sau paşaportului)
sunt necesare. Neapărat să aveţi cu dumneavoastră actul respectiv când veţi intra în Munte.
- Grupurile finalizate vor fi confirmate de către Părinţii din Schitul Sfântul Dimitrie-Lacu. Puteţi reveni
la pagina Grupurile mele (eventual va trebui să reintroduceţi emailul şi numărul de telefon)
pentru a vedea situaţia grupului. Un grup nefinalizat sau în curs de editare(care nu a ajuns încă la Părinţi)
este afişat pe un fond albastru, unul care a fost finalizat şi trimis către Părinţi spre aprobare are fondul
de culoarea albă şi grupul acceptat va fi afişat pe un fond verde. Grupurile având fondul de culoare roşie
nu au fost acceptate.
- Dacă grupul dumneavoastră este pe fond verde, totul este ok şi puteţi să mergeţi liniştiţi să vă ridicaţi permisele de şedere
(diamonitirioanele) în ziua intrării în Munte, de la biroul de închinători
din Ouranoupoli (preţul diamonitirionului variază: 25€ pentru un adult, 10€ pentru minori, etc.). Pentru ridicarea permisului de şedere în Munte aveţi nevoie de actul cu care v-aţi înscris (vor fi verificate seria şi numărul acestuia).
- Vaporul îl veţi lua din port, la ora stabilită în formularul dumneavoastră. (Port Ouranoupolis).
Atenție: Mai nou, biletele pentru acest vapor sunt eliberate de la biroul aflat deasupra biroului de închinători de unde aţi ridicat diamonitirioanele.
- De pe vapor puteti coborî în Dafni sau la Mănăstirea Sf. Pavel:
- Dafni: Dacă veţi coborî în Dafni, va trebui să luaţi un autobuz către Kareia (Karyes) care este capitala Sf. Munte Athos. Autobuzul vă va duce până în centrul capitalei şi costă aprox 4€. Dacă aţi ajuns în Kareia şi aveţi timp, mergeţi să vă închinaţi icoanelor de la Biserica Protaton unde se află una dintre cele mai renumite icoane din Sf. Munte - (Karyotissa), de la Mănăstirea Cutlumuş (Icoana Ocrotitoarea nebiruita) şi de la Schitul Sfântul Andrei. Din Kareia puteţi închiria un maxi-taxi (de aprox 13 locuri) care să vă ducă până unde doriţi să ajungeţi (până la Schitul Sf. Dimitrie-Lacu preţul este de 85€ şi se împarte la numărul de persoane din maxi-taxi - vă recomand aşadar să vă asociaţi cu alte persoane care merg în aceeaşi zi în acelaşi loc ca dvs. (lucrăm la un modul al acestei aplicaţii care să vă pună în legătură)).
- Mănăstirea Sf. Pavel: Dacă sunteţi mai aventuroşi, tineri şi cu încredere că puteţi ajunge pe jos până la Schitul Sf. Dimitrie-Lacu, puteţi coborî la Mănăstirea Sf. Pavel (de care aparţine şi Schitul Sf. Dimitrie-Lacu). Drumul până la schitul Lacu ar trebui să poată fi făcut în aprox. 5 ore şi în principiu veţi urca cam 800m după care veţi coborî 500m pe un traseu de aproximativ 15km.
Sfaturi
Ca şi la dumneavoastră acasă, şi în Sfantul Munte Athos există o serie de reguli pe care trebuie să le ştiţi. Puteţi să le luaţi şi ca sfaturi, deşi încălcarea unora poate să atragă diverse efecte nedorite.
- Nu aveţi voie să fumaţi (nici măcar ţigări electronice).
- Nu aveţi voie să aduceţi băuturi alcoolice.
- Consumul de carne este strict interzis în Sf. Munte Athos !
- Nu strigaţi / ţipaţi / râdeţi zgomotos.
- Chiar dacă Sf. Munte este o peninsulă iar unele mănăstiri se află la malul mării, scăldatul este cu desăvârșire interzis.
- Nu aveţi voie să purtaţi mânecă scurtă sau pantaloni scurţi în biserică şi nici în sala de mese.
- Participați la toate slujbele, închinați-vă la icoanele locului iar în timpul liber citiți cărți duhovnicești. În definitiv pentru asta ați urcat pe Sf. Munte. Slujbele de dimineață pot începe în anumite lăcașuri foarte devreme. Pregătiți-vă să fiți trezit la ore cum ar fi 3:30AM.
- Fiţi smerit şi aveţi răbdare. Dacă sunteţi dojenit învăţaţi din greşeli şi cerţi iertare; nu insistaţi în greşeală, Părinţii nu glumesc când vă zic că aţi greşit sărutând Icoana Maicii Domnului pe ramă şi că acum trebuie să vă cereţi iertare de la Maica Domnului, chiar aşa este şi chiar aşa trebuie să faceţi!
- Ca un sfat relativ la poporul grec: nu vă certaţi cu ei; nu aveţi nici o şansă să câştigaţi o dispută, oricât de logic vi se pare argumentul dumneavoastră. Plecaţi capul şi cereţi-vă iertare şi vor lăsa de la ei, ca să vă fie bine şi dumneavoastră; sunt oameni buni. Un alt sfat este să vă instalaţi Google Translate şi să descărcaţi limbile greacă şi română. Aplicaţia poate să traducă şi text pe care îl fotografiaţi dar şi să traducă în timp real ceea ce vorbiţi sau vi se vorbeşte.
Forme de adresare
- Dacă doriți să intrați într-o încăpere în care presupuneți că este un monah, în timp ce bateți la ușă rostiți
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase miluiește-ne pe noi.
Răspunsul este Amin! moment în care puteți deschide ușa și intra.
- Unui monah vă adresați întotdeauna cu părinte și întotdeauna la plural, chiar dacă sunteți rude sau îl cunoașteți de multă vreme. (Ex.: Părinte, binecuvântați să mergem până la paraclis, să ne închinăm?).
- Starețului unui lăcaș athonit vă puteți adresa cu Gheronda, care în limba greacă înseamnă bătrân înduhovnicit.
- Un monah se salută cu Binecuvântați! iar acesta va răspunde cu Doamne ajută! sau cu o formulă de binecuvântare.